Dr. Adina Renate MOTICA

Funcționează ca notar public în cadrul Biroului Individual Notarial MOTICA ADINA-RENATE, cu sediul în Timișoara, str. Proclamația de la Timișoara nr. 3, județul Timiș.

Născută la Timișoara în data de 16 ianuarie 1974.

Licențiată în drept a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, 1997.

Este conferențiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Departamentul de Drept Privat, titulară a disciplinelor „Dreptul familiei” la studiile de licență și „Dreptul relațiilor de familie” la studiile de masterat.

În anul 2006 obține titlul științific de Doctor în drept ca urmare a susținerii tezei de doctorat, cu titlul ”Regimuri matrimoniale”, la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

În anul 2013 dobândește calitatea de mediator în urma absolvirii cursurilor organizate de Uniunea Națională a Mediatorilor din România.

În anul 1997 devine avocat stagiar în cadrul Baroului de Avocați Timiș, în prezent suspendat pentru incompatibilitate.

În perioada 01.11.1997 – 30.07.1999 a fost notar stagiar în cadrul Camerei Notarilor Publici Timișoara.

În luna iulie 1999 a fost numită notar public în municipiul Timișoara, Circumscripția Judecătoriei Timișoara, funcționând de la 01 decembrie 1999 ca notar public în cadrul Biroului Notarului Public MOTICA ADINA-RENATE din Timișoara, în prezent Biroul Individual Notarial MOTICA ADINA-RENATE, cu sediul în Timișoara, str. Proclamația de la Timișoara nr. 3, județul Timiș .

Este lector al Institutului Notarial Român din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, lector al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România, membru în Consiliul Științific al Revistei de Dreptul Familiei, autor al numeroase cursuri universitare și articole de specialitate etc.

Din 23 noiembrie 2013 a fost aleasă membru în Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Timișoara.

În data de 27.05.2017 a fost realeasă pentru un nou mandat în funcţia de membru al Colegiului director al Camerei Notarilor Publici Timişoara.

De la 1 ianuarie 2022 exercită, din nou, funcția de membru în Colegiul director al Camerei Notarilor Publici Timișoara, fiind aleasă la Adunarea generală a notarilor publici din data de 07 mai 2021.